Cod galben de vreme rea în județul Arad: ploi torențiale, grindină și vijelie

Vin zile cu ploi, vânt și răcire accentuată

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de vreme rea de tip „cod galben”. Vizată e jumătate din țară, conform infograficului de mai jos.
„Interval de valabilitate: 15 mai, ora 08 – 17 mai, ora 12

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, mixte la munte, răcire accentuată
Pe parcursul zilei de joi (15 mai) vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării, iar vineri îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. Vor fi viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 60…70 km/h.
Ploile se vor extinde dinspre nordul teritoriului și vor cuprinde joi regiunile vestice, nordice și centrale, iar vineri sudul, centrul și estul țării. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.
În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1500 m vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.
Începând de vineri vremea se va răci din nou, iar valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 și 19 grade și minime între 1 și 10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

În intervalul menționat, în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona de munte instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial (cantități de apă de 15…20 l/mp în intervale scurte de timp), descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului și vijelii, în general cu viteze de 50…70 km/h. În zona montană înaltă rafalele vor depăși 80…90 km/h.
Vântul se va intensifica treptat și în Dobrogea, nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, cu viteze de 50…60 km/h.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, au transmis cei de la ANM, conform stiripesurse.ro.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *