Cod galben de furtuni în județul Arad

14 ore de furtuni și vijelii în Arad

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de averse și furtuni, valabilă până duminică seara în 30 de județe din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și la munte.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 mai, ora 12:00 – 18 mai, ora 21:00, în zone din județele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui, vor fi intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze în general de 50- 60 km/h, iar la altitudini mari, de peste 90 km/h. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele montane, de peste 30- 35 l/mp.
De asemenea, ANM a emis, duminică, o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini mari, intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece, până marți dimineața.
În perioada 18 mai, ora 10:00 – 20 mai, ora 10:00, vor fi averse pe arii extinse în vestul, nordul și centrul țării și local în rest. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35-40 l/mp.
La munte, în general la altitudini mai mari de 1.500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie de 5-10 cm).
Temporar vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40-60 km/h, iar la munte de peste 80-90 km/h.
‘Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 18 grade și minime între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni’, avertizează specialiștii ANM, conform agerpres.ro.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *