O nouă acțiune de amploare la frontiera de vest: aproximativ 800 de persoane au fost verificate

frontiera politie imigrari

Polițiștii de frontieră arădeni, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1, lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara, inspectori din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, doctori și ingineri din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au verificat aproximativ 800 de persoane şi 660 de mijloace de transport în cadrul unei acțiuni în cooperare cu autoritățile maghiare, pe autostrada A1 Deva-Nădlac.
Din nou, activitatea s-a axat pe combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, respectiv menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
În data de 24/25.05.2025, pe autostrada A1 Deva – Nădlac, pe județul Arad, s-a desfășurat o acțiune a polițiștilor de frontieră arădeni care își desfășoară activitatea în cadrul sectoarelor Poliției de Frontieră Nădlac și STPF Arad, în cooperare cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1, lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara, inspectori din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, doctori și ingineri din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, împreună cu autoritățile de frontieră din Ungaria, din cadrul Reprezentanței Kiszombor și ale Serviciului de control în adâncime Nagylak – Szeged. Și de această dată, în cadrul activității s-a urmărit combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.
În cadrul activității, echipele mixte au verificat – folosind aplicația eDAC – aproximativ 800 de persoane și 660 de mijloace de transport. Au fost descoperite mai multe nereguli, fiind aplicate 28 de sancțiuni contravenționale.
Un caz reprezentativ al acestei acțiuni a fost cel în care poliţiştii de frontieră au descoperit într-un autoturism condus de un cetățean român, patru cetățeni străini, fără drept de ședere în spațiul Schengen.
Persoanele au fost conduse la sediul sectorului, iar pe numele șoferului a fost întocmită o lucrare penală pentru trafic de migranți.
Polițiștii de frontieră arădeni, în cooperare cu autoritățile române, dar și maghiare, vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, în proximitatea frontierei de stat, în scopul combaterii infracționalității transfrontaliere și pentru menținerea siguranței și ordinii publice.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *