Weekend prelungit pentru români. Câte zile libere primesc angajații cu ocazia Rusaliilor

Veste bună pentru români. Prima lună de vară vine cu vreme bună, soare din plin și un weekend prelungit, prilej de sărbătoare. Angajații din România se vor bucura de un weekend prelungit, grație sărbătorii religioase a Rusaliilor, cunoscută și sub numele de Cincizecime.
Conform calendarului oficial al sărbătorilor legale, Rusaliile sunt celebrate timp de două zile. Mai exact, românii vor sărbători, atât duminică, 8 iunie, cât și luni, 9 iunie. Dacă prima zi pică într-o zi de weekend, cea de-a doua, luni, este recunoscută ca zi liberă legală, ceea ce le oferă românilor un weekend prelungit, în perioada 7–9 iunie.
Pe lângă angajați, elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversitar vor beneficia de o zi liberă în plus. P 5 iunie se sărbătorește Ziua Învățătorului, declarată zi nelucrătoare pentru personalul didactic. Aceasta nu va trebui recuperată ulterior și se aplică la nivel național.
În total, în 2025, salariații din România beneficiază de 17 zile libere legale, dintre care 13 cad în timpul săptămânii și 4 în weekend, scrie stiripesurse.ro.