Biserică veche din județul Arad, salvată de la prăbușire de fundația condusă de Regele Charles

biserica arad petris corbesti

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din satul Corbești, comuna Petriș, județul Arad, a fost salvată de la colaps grație unei intervenții de urgență realizate de voluntarii de la Ambulanța pentru Monumente Arad. Lăcașul de cult, construit înainte de anul 1880, are o valoare deosebită atât pentru patrimoniul local, cât și pentru cel național.
Proiectul de salvare a fost realizat sub egida asociației Ambulanța pentru Monumente, coordonată la nivel național de Asociația Monumentum și sprijinită de The King’s Foundation, organizație prezidată de regele Charles al III-lea.
„Este singura biserică ortodoxă din sat. Încă de acum câțiva ani, de la inventarierea bisericilor de lemn din județul Arad, am identificat deteriorările semnificative ale tălpilor de stejar ce țineau turnul, sau, ce trebuiau să susțină turnul. Înainte de intervenție, singurele lucruri ce țineau turnul, ca să nu cadă, au fost contravântuirile (diagonalele). Cu grijă și cu ajutorul coordonării meșterului Nicolae Toader, am ridicat turnul și am înlocuit tălpile putrede, de stejar. În momentul luării țiglei jos de pe acoperișul din jurul turnului, am descoperit degradări la partea superioară a căpriorilor (cornilor), fiind nevoiți să îi înlocuim. Atât noile tălpi ale turnului cât și căpriorii, au fost ciopliți, iar materialele pe care le-am folosit au fost din aceeași esență ca cei vechi”, arată reprezentanții asociației.
Intervenția nu ar fi fost posibilă fără sprijinul activ al comunității din Corbești, care s-a implicat cu sufletul deschis în acest demers de conservare a patrimoniului spiritual al satului. Localnicii au oferit ajutor fizic, logistic, dar și emoțional, fiind prezenți zi de zi alături de echipa de voluntari.
„Pentru ridicarea și coborârea turnului pe noile tălpi, am folosit cricuri hidraulice și vinciuri, majoritatea oferite de către săteni. Tot sătenii ne-au asigurat hrana și ne-au sprijinit oricând am avut nevoie de ajutor (la datul și pusul de țiglă, la încărcatul uneltelor, la transportul materialelor etc).
Mulțumim preotului Dimitriu Ștefan-Liviu și tuturor sătenilor care ne-au ajutat, de la mâncare, la muncă fizică. Le mulțumim și pentru zilele ce ni le-au îndulcit cu gogoși, plăcinte și alte bunătăți!
Mulțumim primăriei și primarului pentru tot sprijinul acordat! De asemenea, mulțumim Direcției Județene de Cultură Arad! Mulțumim și voluntarilor”, au transmis cei de la Ambulanța pentru Monumente, după finalizarea lucrărilor.
Biserica din Corbești este una dintre numeroasele biserici de lemn din județul Arad aflate într-o stare precară, dar care pot fi salvate prin eforturi comune, coordonare profesionistă și implicarea celor care înțeleg valoarea culturală și spirituală a acestor monumente.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *