Judecătoria Brașov a dat dreptate Prefecturii Arad, în cazul Nadăș

La data de 24.06.2025 Judecătoria Brașov a admis, pe fond, cererea de revizuire formulată de către Comisia județeană de fond funciar Arad de pe lângă Instituția Prefectului-Județul Arad și a desființat Sentința civilă nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu.
Prin respectiva sentință, pronunțată de Judecătoria Ineu, în anul 2006, familia Colțeu dobândise în proprietate suprafața de 8.742 ha teren pădure și arabil împreună cu clădirile și alte construcții existente pe aceasta aflate pe raza localității Nadăș (comuna Tauț), în baza unui certificat de calitate de moștenitor constatat ulterior ca fiind fals și anulat în consecință de Curtea de Apel Timișoara-Secția penală.
Așadar, urmare a hotărârii Judecătoriei Brașov, se realizează o repunere în situația anterioară sentinței Judecătoriei Ineu, în sensul că familia Colțeu pierde dreptul de proprietate asupra celor 8.742 ha, ele revenind în patrimoniul Statului Român și al Comunei Tauț.
Este deocamdată o victorie de etapă, întrucât sentința dată de Judecătoria Brașov poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Brașov.
„Ne bucurăm că eforturile colegilor din cadrul Instituției Prefectului sunt pe cale de a restabili situația corectă și de a recupera ceea ce aparține comunității. Așteptăm ca soluția să fie definitivă înainte de a mai face alte comentarii”, a declarat Prefectul Județului Arad, domnul Mihai Pașca.