Doi bărbați au furat 25.000 de lei, din locuința unui nonagenar din Birchiș

politia321

La data de 11 iulie 2025, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre faptul că, în aceeași dimineață, persoane necunoscute ar fi sustras 25.000 de lei, dintr-o locuință din Birchiş.

Din cercetări, a reieșit faptul că doi bărbați s-ar fi prezentat la locuința unui nonagenar, pentru a-i vinde un cazan de țuică. Profitând de neatenția victimei, unul dintre cei doi ar fi intrat în casă, de unde ar fi sustras 25.000 de lei.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit identitatea celor doi bănuiți, fiind vorba despre un bărbat de 46 de ani și un tânăr de 22 de ani, ambii din județul Teleorman.

În continuarea cercetărilor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la un imobil din Lugoj, județul Timiș, de unde au fost ridicate bunuri de interes în cauză. Totodată, au fost recuperați cei 25.000 de lei sustrași, care au fost returnați păgubitului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Poliției Municipiului Lugoj și Poliția orașului Făget, din cadrul I.P.J. Timiș, a criminaliștilor și luptătorilor S.A.S..

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *