Producția de grâu este cea mai bună din ultimii șapte ani, în județul Arad

Producția de grâu în județul Arad este cea mai bună din ultimii șapte ani, la o medie de 5.900 de kilograme la hectar, conform datelor centralizate după recoltarea de pe 60.000 din cele 85.000 de hectare cultivate în acest an.
Directorul Direcției pentru Agricultură Arad, Pavel Țica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că previziunile au fost bune încă din luna mai, însă producția de grâu este peste așteptări. ‘Condițiile climatice au fost bune pentru grâu, au fost precipitații suficiente atunci când planta s-a dezvoltat, așa că avem o producție mai mult decât mulțumitoare. Stăm bine și la secară, cu 5.000 de kilograme la hectar, triticale – 5.000 de kilograme, orz – peste 5.900 de kilograme la hectar, orzoaică – 6.000, iar la rapiță avem 3.800 de kilograme la hectar’, a declarat Țica.
Unele ferme, cunoscute pentru performanțe, au obținut o producție chiar de 11.000 de kilograme de grâu la hectar.
Anul trecut, producția medie de grâu în județul Arad a fost de 5.710 kilograme la hectar, în 2023 a fost de 5.210 kilograme, în 2022 – 5.150, în 2021 – 5.850, în 2020 – 3.500 de kilograme (an cu secetă pronunțată), iar în 2019 – 5.030 de kilograme la hectar.
Autoritățile estimează însă pierderi însemnate la culturile de primăvară, mai ales la porumb și floarea-soarelui, din cauza secetei.
‘Deja au început să vină notificările de la primării, unde fermierii au semnalat pierderile suferite pe fondul secetei din ultimele luni. De exemplu, un singur fermier a anunțat că are pagube pe aproximativ 1.000 de hectare situate în patru comune diferite. Urmează o perioadă intensă pentru angajații noștri, care vor merge în tot județul pentru e evalua situația’, a mai declarat Pavel Țica, pentru agerpres.ro.
Referitor la suprafețele calamitate, au fost formate nouă echipe comune de inspectori ai Direcției pentru Agricultură, APIA, ANIF și alte instituții, care vor merge în următoarea perioadă pe teren pentru a centraliza pagubele reclamate de fermieri.
Județul Arad are o suprafață arabilă de 350.000 de hectare, din suprafața totală de 775.000 de hectare.