Europa se confruntă cu cea mai severă secetă din ultimii 13 ani

despagubiri seceta

Mai mult de jumătate dintre solurile din Europa și din regiunea mediteraneană erau încă afectate de secetă în intervalul 11–19 iulie 2025, conform unei analize AFP bazate pe datele Observatorului European al Secetei (EDO). Acest nivel de 51,9%, mai mare cu 21 de procente faţă de media perioadei 2012-2024 este cel mai ridicat înregistrat în această perioadă a anului de la începutul observaţiilor, în anul 2012. Proporţia solurilor afectate este stabilă în raport cu prima decadă a lunii iulie, scrie stirileprotv.ro.
Europa de Est şi regiunea Balcanilor este în mod deosebit afectată. În Serbia, unde cvasitotalitatea solurilor (99%) prezintă deficit de apă, rata de alertă ajunge la 68%. Situaţia îi îngrijorează pe producătorii de zmeură din această ţară, Serbia fiind unul dintre cei mai mari exportatori ai acestui produs.
Mai mult de jumătate din solurile de pe teritoriul Ungariei, Bulgariei şi României sunt de asemenea în situaţie de alertă, cu niveluri de 63%, 52% şi respectiv 51%.
În Europa de Vest, situaţia s-a agravat în comparaţie cu prima decadă a lunii iulie. Un procent de 21% dintre soluri prezintă niveluri de alertă, iar Regatul Unit se confruntă în continuare cu o secetă puternică, după o primăvară istoric de caldă.
În Germania, suprafaţa vizată de alertă a crescut semnificativ, de la 9% la 26% între prima şi cea de-a doua decadă a lunii iulie. În Franţa, acest nivel a atins 19%, mai ales în vestul ţării.
Seceta favorizează incendiile, aşa cum s-a întâmplat cu incendiul istoric şi mortal care a izbucnit marţi în regiunea Aude, în sudul Franţei.
Turcia nu este nici ea scutită de penuria de apă: mai mult de trei sferturi din ţară (76%) se confruntă cu seceta. Nivelul de alertă ajunge la 18%.
În regiunea Izmir, situată în vest, această secetă intensifică conflictele dintre turişti şi locuitori privind utilizarea apei.
O problemă care apare şi în alte ţări din regiunea mediteraneană, care concentrează 30% din turismul mondial, este, potrivit climatologilor, o scădere a precipitaţiilor în decursul deceniilor următoare.
Pe de altă parte, Portugalia şi Spania au o situaţie mai bună, cu niveluri de secetă smici (10% şi respectiv 7%).

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *