Arad: Polițiștii români și maghiari au simulat un jaf bancar cu fugă peste graniță

politia321

Polițiștii români și maghiari au simulat un jaf bancar în orașul Pecica, cu fuga autorilor peste graniță, unde echipaje de intervenție au reușit prinderea suspecților, acțiunea fiind parte a unui program comun de pregătire pentru astfel de situații. În exercițiu au fost implicați și polițiști de frontieră și anchetatori din județul ungar Csongrád.
‘Exercițiul a constat în simularea unei tâlhării la o unitate bancară din localitatea Pecica, în care au fost implicate două persoane, care ar fi încercat să plece spre Ungaria, pe DN 7. În cadrul exercițiului, persoanele bănuite au fugit cu mașina pe teritoriul maghiar, unde au fost prinse de polițiști’, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Conform sursei citate, acțiunea a avut scopul de a fi testată viteza de reacție a dispecerilor și forțelor de intervenție. S-au mai verificat felul în care sunt transmise informațiile către patrulele din teren și modul de intervenție a polițiștilor aflați de o parte și alta a graniței.
Exercițiul a făcut parte dintr-un program de pregătire comun al polițiilor din cele două țări, în contextul aderării României la Spațiul Schengen, scrie agerpres.ro.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *