O jumătate dintr-o casă din Sibiu a familiei Iohannis, preluată de ANAF

iohannis9

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a confirmat oficial preluarea cotei de o jumătate (½) din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu. Procedura s-a derulat în baza legislației privind moștenirile vacante, prin care Statul român devine coproprietar atunci când nu există moștenitori legali sau testamentari. Imobilul, cunoscut pentru faptul că ar fi aparținut fostului președinte al României, Klaus Iohannis, a intrat astfel în patrimoniul statului.
Procesul de preluare a fost coordonat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu, sub supravegherea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov. În urma corespondenței purtate cu foștii proprietari, ANAF a dobândit accesul la imobil, aceștia exprimându-și acordul fără a participa direct la acțiune.
Intrarea în imobil s-a realizat prin schimbarea yalei ușii de acces, ANAF justificând această măsură prin obligația legală a statului de a asigura administrarea bunurilor preluate.
„ANAF are obligația de a administra și valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului, în strictă conformitate cu prevederile legale. În acest caz, instituția a acționat transparent și cu respectarea procedurilor, asigurând exercitarea drepturilor statului român ca proprietar”, a declarat Adrian Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
ANAF a subliniat că va continua să acționeze în mod transparent și echitabil, pentru ca toate bunurile ce revin statului să fie gestionate corect și valorificate în beneficiul bugetului public.
Prin această procedură, instituția marchează un nou caz de administrare a bunurilor obținute prin moșteniri vacante, consolidând astfel rolul său în protejarea și utilizarea eficientă a patrimoniului statului, scrie stirileprotv.ro.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *