Numărul infecţiilor respiratorii, dublu faţă de anul trecut, în județul Arad

Medicamente de 48 de milioane de lei, la spital

Numărul infecţiilor respiratorii sezoniere înregistrat în prima săptămână din octombrie, în judeţul Arad, este dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv peste 2.500 de cazuri, totodată fiind înregistrate cele mai multe îmbolnăviri din ultimii cinci ani.
Potrivit datelor puse la dispoziţie, joi, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad, la solicitarea Agerpres, dintre cei 2.536 de pacienţi cu infecţii respiratorii, 36 au avut nevoie de internare, din cauza complicaţiilor suferite.
În cazul pneumoniilor, au fost înregistrate 155 de îmbolnăviri în şapte zile, iar 27 de pacienţi au avut nevoie de internare. „Creşterea numărului de îmbolnăviri poate fi legată şi de schimbările bruşte de temperatură înregistrate zilele trecute, cu valori mai mici decât normalul perioadei”, a explicat directorul DSP Arad, Cecilia Irimie.
Referitor la gripă, reprezentanţii instituţiei spun că, deocamdată, nu s-au înregistrat îmbolnăviri.
Spre comparaţie, în 2024 au fost înregistrate, în prima săptămână de raportări, aproximativ 1.100 de infecţii respiratorii, în 2023 – 1.500 de îmbolnăviri, în 2022 – 1.300, iar în 2021 – 600 de cazuri, scrie stiripesurse.ro.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *