Economiștii trag un semnal de alarmă! România, tot mai aproape de recesiune
Economistul Adrian Negrescu a explicat că România nu riscă, deocamdată, o recesiune, ci traversează o stagflație periculoasă. Acesta a subliniat că economia aproape a stagnat, iar țara noastră se confruntă cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană.
Economistul Adrian Negrescu a explicat că România este încă departe de o recesiune, dar se află într-o zonă de stagflație periculoasă. Economia are o creștere aproape nulă, în timp ce inflația este cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Inflația mare susține temporar veniturile statului și menține fluxul de numerar necesar companiilor pentru a funcționa.
„Inflația este o taxă ascunsă pe care o plătim cu toții. Cu cât este mai mare, cu atât încasările statului cresc. Dincolo de acest lucru, inflația generează și această scădere a puterii de cumpărare și acolo este marea problemă în momentul de față”, a avertizat acesta, notează b1tv.ro.
Negrescu a mai atras atenția că producția industrială scade, comerțul cu amănuntul este în declin, iar firmele devin tot mai prudente. „Este absolut esențial ca bugetul pe 2026 să fie construit pe baze realiste și să sperăm că va fi mai bine”, a adăugat acesta.
Experții Asociației CFA susțin că România îndeplinește deja condițiile economice necesare pentru a intra într-o recesiune ușoară. Analiștii anticipează o reducere lentă a inflației, însoțită de o depreciere moderată a leului în următoarele douăsprezece luni.
Adrian Codirlașu a explicat că scăderea consumului din august, dacă se confirmă, reprezintă un semnal clar de recesiune. „E suficient să ne uităm și la evoluția ratei șomajului, care a crescut în ultima perioadă. Aceste evoluții indică posibilitatea unei recesiuni, însă dacă e sa fie recesiune, aceasta va fi ușoară. Va fi poate o scădere de până în 0,5% a PIB-ului”, a transmis el, într-un interviu pentru RFI.
Țara noastră se confruntă cu cele mai rapide scumpiri din UE, în timp ce veniturile rămân printre cele mai mici. Prețurile la energie ating niveluri record, iar puterea de cumpărare este grav afectată de dobânzile aproape triple față de media europeană.
