ANM a anunțat prognoza meteo pentru două săptămâni
ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea va sări de la extremă la alta, iar temperaturile din termometre vor oscila simțitor.
Banat
În prima zi de prognoză vremea va fi normală din punct de vedere termic, apoi se va încălzi, astfel că marți, 25 noiembrie, media maximelor termice va fi în jurul a 14 grade și se va situa cu mult peste cea specifică datei. În următoarele trei zile se va răci semnificativ, cu aproximativ 8 grade, și vremea va fi rece. Până la finalul lunii se va încălzi ușor, spre valori diurne apropiate de cele specifice finalului de toamnă. În primele zile din luna decembrie se vor atinge temperaturi maxime, care în medie, vor fi de 9…11 grade, iar din data de 4 decembrie regimul termic va fi în scădere. Minimele termice vor fi în creștere până în dimineața zilei de 26 noiembrie, când media acestora va fi de aproximativ 7 grade, apoi se va răci, iar media minimelor va avea variații, în general, între 1 și 3 grade.
Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în prima săptămână de prognoză.
Crișana
Vremea se va încălzi accentuat de la o medie a maximelor termice de 7 grade în prima zi, la aproximativ 15 grade în cea de a doua, atunci când va deveni mult mai caldă decât în mod obișnuit în ultima decadă a lunii noiembrie. Vor urma trei zile de răcire semnificativă, astfel că în jurul datei de 28 noiembrie media temperaturilor maxime va fi de 6…7 grade. Între 29 noiembrie și 3 decembrie aceasta va avea variații între 7 și 9 grade, apoi vremea va intra într-un proces de răcire treptată. În primele două nopți și minimele termice vor fi în creștere, în dimineața zilei de 26 noiembrie media lor va fi de 6…7 grade, apoi va scădea și va avea variații, în general, între 0 și 2 grade.
Se vor semnala precipitații aproape în fiecare zi, probabilitatea fiind mai mare în prima săptămână.
Transilvania
Media maximelor termice va fi în creștere, de la 5 grade în prima zi, la 12…13 grade în următoarele două. În ziua următoare se va răci cu aproximativ 7 grade, apoi, pentru două zile se va încălzi din nou, dar de această dată încălzirea va fi ușoară. Din 29 noiembrie, când maximele termice vor fi în medie de 8…9 grade, și până la finalul intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi în scădere treptată. Media minimelor de temperatură va oscila, în general, între -2 și 2 grade.
Din data de 26 noiembrie vor fi posibile precipitații aproape în fiecare zi, probabilitatea ca acestea să fie pe arii mai extinse și mai importante cantitativ fiind în ziua de 27 noiembrie, scrie stiripesurse.ro.
