Casă cuprinsă de flăcări la Vladimirescu, în miez de noapte

incendiu vladimirescu

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 13 ianuarie 2026, în jurul orei 00:30, la o locuință din localitatea Vladimirescu. Pompierii militari arădeni au intervenit cu două autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă.

La sosirea echipajelor, focul se manifesta generalizat la nivelul casei, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, existând risc de propagare la o locuință din apropiere. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a se extinde la alte construcții.

Persoanele aflate în locuință s-au autoevacuat la timp, fără a necesita îngrijiri medicale.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum amplasat sau protejat necorespunzător față de materialele combustibile. Pompierii reamintesc că, în sezonul rece, verificarea instalațiilor de încălzire și a coșurilor de fum este esențială pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *