A început Programul Rabla 2025 pentru persoane fizice

Înscrierile în Programul „Rabla” 2025 pentru persoane fizice au debutat marți, 30 septembrie, pe platforma oficială a Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) și se vor încheia pe 25 noiembrie, la ora 23:59, sau mai devreme, dacă bugetul se epuizează. Pentru această sesiune, bugetul total este de 200 milioane de lei, de peste trei ori mai mic decât cel anunțat inițial în vară.
Fondurile sunt împărțite astfel:
80.000.000 lei – pentru achiziția de autovehicule cu motorizare termică (inclusiv GPL/GNC), motociclete și hibride;
120.000.000 lei – pentru autovehicule plug-in hibrid, motociclete electrice și mașini pur electrice.
Valoarea ecotichetelor pentru persoane fizice
18.500 lei – autovehicul pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
15.000 lei – autovehicul plug-in hibrid sau motocicletă electrică;
12.000 lei – autovehicul hibrid;
10.000 lei – autovehicul cu propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau motocicletă.
Înscrierile se fac exclusiv online, prin aplicația informatică disponibilă pe site-ul AFM, fără intermediari.
Solicitanții pot obține unul sau două ecotichete, în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de autovehicule uzate. Totuși, nu se pot cumula două ecotichete pentru aceeași mașină.
Valoarea ecotichetului se deduce direct din prețul de vânzare al autovehiculului nou, cu TVA, de către producătorul validat. Diferența se achită de beneficiar din surse proprii sau prin finanțare bancară/leasing. Finanțarea nu poate depăși 50% din prețul de comercializare al autovehiculului nou.
Programul „Rabla” 2025 pentru persoane fizice era programat să înceapă pe 19 iunie, însă lansarea a fost suspendată. Inițial, suma alocată era de 610 milioane lei, dar ulterior, prin ordonanță de urgență, bugetul a fost redus la 200 milioane lei, scrie stirileprotv.ro.