Două tramvaie s-au ciocnit în municipiul Arad: patru persoane au fost rănite

tramvaie accident

Un accident rutier a avut loc miercuri, în municipiul Arad, unde două tramvaie s-au ciocnit pe Calea Aurel Vlaicu, în zona intersecției Lebăda.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvare: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru transportul personalului și al victimelor multiple (ATPVM), precum și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.

Echipajele de intervenție au găsit patru victime, care au fost preluate și asistate medical la fața locului.

Intervenția este în continuare în dinamică, iar autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *