AFIR introduce noi măsuri pentru accelerarea plăților către beneficiarii PNDR
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) continuă procesul de simplificare a procedurilor și introduce o nouă modificare în procedura de plată prin care beneficiarii pot primi mai repede plățile cuvenite pentru proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
Astfel, conform unui comunicat al AFIR, contractele de cesiune de creanță pot face referire și la transferul dreptului de rambursare a TVA de către beneficiar în favoarea furnizorului, în baza prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
‘Într-o perioadă în care fiecare zi contează pentru finalizarea proiectelor, am considerat esențial să venim cu soluții concrete, care să reducă presiunea financiară asupra beneficiarilor. Prin posibilitatea cesiunii dreptului de rambursare a TVA direct către furnizori, oferim un mecanism rapid și legal prin care fermierii își pot direcționa sumele aferente rambursării TVA direct către furnizorii implicați în proiect, fără a mai aștepta restituirea efectivă din partea ANAF și astfel pot închide investițiile într-un termen mai scurt. Este o măsură administrativă constatată din teren acolo unde se văd cel mai bine nevoile reale ale celor care dezvoltă mediul rural’, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general AFIR, citat în comunicat.
Contractul de cesiune de creanță constituie document de plată acceptat de AFIR, reprezentând dovada achitării TVA-ului la momentul depunerii cererii de plată.
‘Pentru aplicarea acestei măsuri, este necesar ca beneficiarul să dețină o decizie de restituire a TVA emisă de ANAF, iar cesiunea să fie formalizată printr-un contract semnat între beneficiar și furnizor, urmat de notificarea și aprobarea autorității fiscale. Această facilitate se aplică beneficiarilor PNDR 2014-2020, urmând ca mecanismul să fie extins și pentru proiectele finanțate prin Planul Strategic PAC 2023-2027 (PS 2027)’, precizează sursa citată.
Totodată, pentru a accelera plățile către beneficiari, AFIR a eliminat obligativitatea vizitei pe teren pentru tranșele finale de plată, doar acolo unde riscul este scăzut și investițiile au fost deja verificate în tranșele anterioare. Această decizie reduce timpul de procesare a cererilor și contribuie la un flux mai rapid al fondurilor către beneficiari, scrie agerpres.ro.
