Bilete disponibile, din 10 noiembrie, pentru evenimentul de retragere al Simonei Halep!
Sports Festival deschide luni, 10 noiembrie, de la ora 14:00, accesul către achiziționarea de bilete la cel mai așteptat eveniment sportiv al anului viitor: retragerea oficială din tenis a Simonei Halep. După o carieră excepțională, marcată de două titluri de Grand Slam, fostul numărul 1 mondial, Simona Halep va marca retragerea din activitatea competițională în fața fanilor din România, într-un eveniment memorabil marca Sports Festival.
Demonstrativul va avea loc sâmbătă, 13 iunie 2026, de la ora 17:00, în BTarena din Cluj-Napoca, iar accesul spectatorilor se va face începând cu ora 16:00.
În prima etapă, biletele Early Bird sunt disponibile, exclusiv pentru cei care s-au preînregistrat pe platforma oficială a evenimentului. Cei înscriși vor primi pe email, în cursul zilei de luni, 10 noiembrie, în jurul orei 12:00 PM, un cod unic și un link personalizat de acces către platforma de ticketing Entertix. Linkul va fi valabil timp de 24 de ore, începând cu ora 14:00. Fiecare cod permite o singură sesiune de cumpărare, cu posibilitatea achiziționării a maximum patru bilete per tranzacție, pe sistemul primul venit, primul servit. Numărul biletelor din această etapă este limitat.
A doua etapă, tot Early Bird, va fi deschisă publicului larg marți, 11 noiembrie, ora 14:00, imediat după încheierea vânzării de bilete destinate celor care s-au preînregistrat.
A treia etapă, Regular, va începe după epuizarea biletelor Early Bird.
Entertix este partenerul oficial de ticketing al Sports Festival 2026. Organizatorii recomandă achiziționarea biletelor doar prin platforma oficială Entertix și atrag atenția asupra riscurilor de fraudă de pe site-urile neoficiale.
Prețuri bilete Early Bird:
– Premium Seats: 340 lei
– Categoria 1 (etaj 1 central): 245 lei
– Categoria 2 (etaj 1 peluze): 190 lei
– Categoria 2 (etaj 2 central): 190 lei
– Categoria 3 (etaj 2 peluze): 145 lei
– Categoria 3 (etaj 3): 145 lei
Prețuri bilete Regular (valabile după epuizarea stocului Early Bird):
– Premium Seats: 440 lei
– Categoria 1 (etaj 1 central): 290 lei
– Categoria 2 (etaj 1 peluze): 245 lei
– Categoria 2 (etaj 2 central): 245 lei
– Categoria 3 (etaj 2 peluze): 190 lei
– Categoria 3 (etaj 3): 190 lei
– VIP: 1.000 lei
Detaliile complete privind desfășurarea, programul evenimentului și invitații speciali vor fi anunțate în perioada următoare.
Demonstrativul special dedicat retragerii Simonei Halep din activitatea competițională va fi evenimentul central al ediției Sports Festival 2026. Acesta va aduce în prim-plan o seară cu totul aparte – plină de emoție, invitați de marcă și momente menite să celebreze o carieră excepțională în tenisul mondial. Simona Halep și-a anunțat intenția de a organiza acest eveniment în cadrul Sports Festival 2025, în fața unei BTarena pline, în timpul meciului demonstrativ „Ronaldinho and Friends”.
Cea de-a șaptea ediție Sports Festival va avea loc în perioada 11–14 iunie 2026 și va aduce, ca în fiecare an, zeci de activități sportive, competiții, demonstrații, invitați internaționali, concerte, conferințe inspiraționale și acces gratuit la majoritatea activităților. După o ediție 2025 cu peste 150.000 de participanți și un meci de gală cu Ronaldinho în prim-plan, festivalul de la Cluj-Napoca continuă să confirme statutul său de eveniment de referință în Europa pentru sportul de masă și pasiunea pentru mișcare.
