Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării
Numărul românilor care vor să plece la muncă în străinătate a scăzut constant în ultimii ani, 2025 marcând, până la acest moment, cel mai scăzut nivel al intervalului 2021 – 2025 în ceea ce privește interesul față de job-urile din afara țării. În acest sens, din cele 9,8 milioane de aplicări înregistrate până acum, doar 106.000 au fost atrase de pozițiile din alte țări, număr care reprezintă doar 1,1% din totalul aplicărilor. În condițiile în care angajatorii din afara țării au postat, de la începutul anului și până acum, 29.000 de job-uri, pe acest segment există cel mai mic număr de aplicări medii / job, respectiv 3,7. Spre comparație, pentru job-urile din România, media este de 35 de aplicări / job.
„Asta se întâmplă într-un context în care există un interes uriaș din partea candidaților pentru a-și găsi un loc de muncă pentru că, la nivel general, vedem o creștere a numărului de aplicări. Însă această creștere se referă doar la job-urile din România, atât cele care cer prezență fizică la birou, cât și cele remote, care pot fi făcute de acasă., nu și la cele pentru străinătate. Este interesant faptul că, în vreme ce pentru job-urile din România, principalul motiv pentru care vor să plece este legat de bani și de posibilitatea de a câștiga mai mult, când vine vorba despre a se reloca și de a face o schimbare de viață atât de importantă precum munca în altă țară, acest argument nu mai este la fel de puternic, chiar dacă, în cele mai multe cazuri, saltul salarial ar fi de 3 – 4 ori mai mare decât aici sau poate chiar mai mult de atât”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Cel mai mare număr de aplicări pentru străinătate din ultimii 5 ani a fost în 2022 – 154.000, valoare care reprezenta 1,7% din totalul aplicărilor, dar care marca, totodată și o creștere de 10% comparativ cu 2021. Din 2023, în început o scădere care a continuat și în 2024 (146.000 de aplicări în 2023 și 130.000 de aplicări în 2024, ambele praguri aferente pentru perioada ianuarie – noiembrie ale fiecărui an analizat), pentru ca în 2025 scăderea să ajungă până la 106.000 de aplicări.
Chiar și în acest context, țările care continuă să atragă români sunt Germania, Olanda, Emiratele Arabe Unite, Irlanda, Franța și Bulgaria. Până nu demult, una dintre primele trei destinații vizate de români, Marea Britanie a ajuns, după ieșirea din Uniunea Europeană, penultima cea mai căutată țară de către cei care vor să lucreze în afară. Față de anii trecuți, și Italia scade considerabil în clasament, în timp ce Spania se menține pe locul al nouălea.
„Cea mai mare cerere este din partea muncitorilor calificați. Abia apoi urmează absolvenții de studii superioare și muncitorii necalificați, în timp ce studenților le este asociat cel mai mic număr de aplicări pentru străinătate. Ca vârste, vorbim în primul rând despre candidații din segmentul 25 – 35 de ani, urmați de cei din grupa 18 – 24 de ani și 36 – 45 de ani. Cel mai puțin aplică zona 45+”, detaliază Bogdan Badea. Cei mai mulți dintre aceștia caută job-uri în retail, transport – logistică, turism, industria alimentară, call – center / BPO și servicii. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu al unui șofer care lucrează în afara țării este de 3.000 de euro net pe lună, un bucătar poate câștiga 4.000 de euro pe lună, un muncitor în construcții între 2.200 și 3.500 de lei, iar un curier aproximativ 2.000 de euro pe lună.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 24.000 de joburi, dintre care 1.500 sunt pentru străinătate. Alte 7.000 de locuri de muncă sunt deschise pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.
