Incendiu la o casă din Semlac. Intervenția pompierilor a limitat pagubele
În data de 25 noiembrie 2025, în jurul orei 04:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Semlac.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari din cadrul SVSU Semlac.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată în interiorul locuinței, la două camere, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat și stins prompt, limitând astfel propagarea flăcărilor la acoperișul casei.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum necurățat și amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad reamintește cetățenilor principalele reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor provocate de coșurile de fum:
❗️Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
❗️În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
❗️Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
❗️La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
❗️Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
❗️În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de la soba se protejează cu materiale incombustibile;
❗️Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
❗️Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
