La 13 ani, durerea e normalitatea ei. Arta e libertatea ei. 34.000 euro e salvarea ei

anastasia4

La doar doi ani, Anastasia Dascalu a primit un diagnostic care i-a marcat întreaga copilărie: scolioză severă care îi răsucește coloana vertebrală și îi transformă fiecare mișcare într-o provocare dureroasă. Astăzi, la 13 ani, elevă în clasa a VII-a, Anastasia are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală complexă care să îi redea șansa la o viață normală.

Povestea ei începe dramatic: la doar șapte luni, a fost supusă unei operații pe cord deschis, iar consecințele acelei intervenții îi complică și astăzi tratamentul. Din cauza modificărilor anatomice post-operatorii, multe proceduri standard pentru scolioză – inclusiv purtarea corsetului ortopedic – au devenit extrem de dificile în cazul ei.

Un copil între durere și artă

„De când mă știu, durerea face parte din viața mea. Nu îmi amintesc cum este să stai drept fără să doară… dar îmi amintesc mereu să sper. Și să visez„, mărturisește Anastasia cu o maturitate ce depășește vârsta ei. „Chiar dacă trupul mă trădează uneori, sufletul meu a găsit un loc în care se simte liber: arta. Iubesc să pictez, să desenez, să dau viață formelor și culorilor. Acolo pot respira. Acolo sunt întreagă.”

De-a lungul anilor, familia sa a încercat tot ce a fost posibil: nenumărate terapii, tratamente, consultații medicale și drumuri în speranța unui tratament eficient. Însă scolioza a continuat să progreseze, iar durerea a devenit o prezență constantă în viața tinerei.

Cu toate acestea, Anastasia nu și-a pierdut visurile. Pasionată de pictură și artă religioasă, adolescenta își dorește să urmeze Liceul Teologic – profil Patrimoniu Cultural, pentru a învăța pictura și restaurarea icoanelor. „Poate pentru că în restaurare e un adevăr care mă privește și pe mine: și ceea ce e fragil poate fi salvat”, spune ea cu o luciditate impresionantă.

Operația care poate schimba totul

Soluția medicală pentru Anastasia există: o intervenție chirurgicală complexă de corectare a scoliozei, care trebuie realizată la un spital privat din București iar costul total al operației este de 34.000 de euro, o sumă imposibil de acoperit pentru familia Dascalu din resursele proprii.

„Este șansa mea la o viață fără durere. La un corp drept. La un viitor în care pot să merg, să creez, să trăiesc fără teama fiecărei zile”, explică tânăra, conștientă de importanța acestei intervenții pentru viitorul ei.

Anastasia este un copil excepțional, cu un talent artistic remarcabil și o forță interioară ieșită din comun. În ciuda durerii constante cu care trăiește zilnic, ea nu și-a pierdut speranța și visurile. Această operație nu este doar o intervenție medicală – este șansa ei la o copilărie normală, la educația pe care și-o dorește și la realizarea visurilor ei. Fiecare donație, indiferent de mărime, o apropie pe Anastasia de momentul în care va putea în sfârșit să stea dreaptă, fără durere.”, a declarat Vlad Plăcintă, președintele AsociațieiSalvează o inimă”.

 

Cum puteți ajuta

Campania de strângere de fonduri pentru Anastasia Dascalu este coordonată de Asociația „Salvează o Inimă” și poate fi urmărită în timp real, inclusiv evoluția medicală a tinerei, pe pagina dedicată: https://salveazaoinima.ro/anastasia-dascalu/

Donațiile pot fi făcute în conturile:

Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO94RNCB0041182104010001
Cont EURO: RO67RNCB0041182104010002
Cod SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX
Banca: Banca Comercială Română (BCR)

IMPORTANT: La detaliile plății, vă rugăm să specificați: ANASTASIA DASCALU

„Dacă povestea mea a ajuns la inima ta, te rog… ajută-mă să merg înainte. Ajută-mă să îndrept nu doar coloana, ci și drumul vieții mele. Orice sprijin înseamnă șansă, lumină și vindecare”, este mesajul Anastasiei pentru toți cei care pot contribui la salvarea ei.

 

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *