Câștigul salarial mediu net a crescut cu 6,4%, la 5.691 lei, în luna martie

Câștigul salarial mediu net a crescut la 5.691 lei în luna martie 2025, fiind mai mare cu 340 lei (+6,4%) față de luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de statistică (INS).
Câștigul salarial mediu brut a fost 9.495 lei, cu 563 lei (+6,3%) mai mare decât cel înregistrat în luna februarie a acestui an.
Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (14.768 lei) și în activitățile de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (13.697 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (3.279 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.410 lei).
Comparativ cu luna martie a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu 9,8%.
Indicele câștigului salarial real a fost 104,7% în luna martie 2025 față de luna martie a anului trecut și 106,1% față de februarie 2025. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost 264,4%, cu 15,1 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna februarie 2025.
‘În cursul anului se înregistrează fluctuații ale câștigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale și a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparație (decembrie, martie/aprilie). Acestea influențează creșterile sau scăderile în funcție de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câștigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluția câștigului salarial real depinde, atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației’, arată INS.
În luna martie 2025, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun, cu 36%, în intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), cu 25,5%, și în activități de editare, activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea băuturilor, activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune, înregistrări audio și activități de editare muzicală (inclusiv activități de difuzare și transmitere de programe), activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), extracția petrolului brut și a gazelor naturale, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a., fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, activități profesionale, științifice și tehnice cu procente cuprinse între 12,5% și 22,5%, scrie agerpres.ro.